Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproximativ 20 de persoane au venit, luni seara, în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a protesta faţă de modul în care s-au derulat anchetele evenimentelor din seara de 10 august 2018 din Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Protestul din Piaţa Unirii din Iaşi a fost unul paşnic. Protestarii au adus panseluţe şi au scris pe un panou mesaje cu nemulţumirile acumulate în cei doi ani cât au trecut de la evenimentele din 10 august 2018.

"În această seară am încercat să facem un protest adaptat condiţiilor de pandemie. Florile au rolul de a aminti despre ceea ce a spus procurorul Doru Stoica în ordonanţa de clasare a dosarului "10 August", că intervenţia brutală a jandarmilor asupra protestarilor a fost justificată, că ei au ieşit să bată protestatarii şi nu să privească în lanurile de panseluţe. Chiar dacă au trecut doi ani ne-am dorit să le transmitem că nu uităm, că vom fi în fiecare an aici să le amintim autorităţilor şi celor care ar trebui să le ancheteze. Azi am văzut că dosarul a fost declinat, doamna Hosu a trimis la altă instanţă decât ar fi trebuit să îl trimită. Este o ruşine acest lucru. Şeful unei instituţii atât de importante precum DIICOT ar fi trebuit să ştie unde trebuia să ajungă acest dosar. Ne dorim să nu se mai tergiverseze. În doi ani avem mai multe întrebări decât răspunsuri şi clarificări", a declarat Daniela Mitrofan, reprezentant Reset Iaşi. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.