Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), alături de cei ai Poliţiei Rutiere, anunţă pentru zilele următoare, aplicarea unor măsuri de fluidizare a traficului în zona punctului încasare a taxei de trecere a podului de la Feteşti.

În condiţiile în care, din cauza aglomeraţiei, pe sensul Bucureşti - Constanţa se creează ambuteiaje, CNAIR SA va schimba sensul de circulaţie pe una dintre benzile reversibile, traficul urmând a se desfăşura pe patru benzi în sensul Bucureşti - Constanţa şi pe două benzi în sensul Constanţa - Bucureşti.

De asemenea, în cazul în care, din cauza aglomeraţiei pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră) pe sensul Constanţa - Bucureşti se creează ambuteiaje, CNAIR SA va organiza un punct suplimentar de încasare, traficul urmând a fi dirijat şi prin spatele clădirii Agenţiei de Încasare Feteşti.

CNAIR precizează că peajul (tariful de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, situate pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa) poate fi achitat pe portalul www.erovinieta.ro şi prin intermediul aplicaţiei eTarife (destinată telefoanelor mobile), precum şi la distribuitorii autorizaţi sau prin SMS, la numărul 7577.

Trecerile achitate şi neutilizate pot fi folosite într-o perioadă de 12 luni de la data achitării.

Cu excepţia peajului achitat prin intermediul SMS (canal prin care se poate achita tariful numai pentru câte o trecere), tariful poate fi achitat şi pentru două sau 20 de treceri.

În acest context, utilizatorii trebuie să verifice datele pe care le transmit prin SMS sau care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizaţi ai CNAIR, în special numărul de înmatriculare al vehiculului, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora.

Un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare (după ora 00:00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză.

În acelaşi timp, pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aflată în administrarea CNAIR este necesară achitarea rovinietei (tariful de utilizare a acestei reţele). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.