Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a acuzat-o pe primarul general, Gabriela Firea, de faptul că ar fi "apogeul incompetenţei şi populismului", adăugând că Bucureştiul are un "potenţial fantastic", dar este afectat de traficul "infernal" şi mizeria de pe străzi.

 


"(PSD, n.r.) a făcut totul exact pe dos - şi la Guvern, şi la primăriile din ţară. A făcut practic totul praf, a promovat doar pile şi incompetenţi, iar astăzi românii s-au săturat de acest lucru. Normalitatea trebuie să reînceapă în Capitală. Gabriela Firea este vârful, apogeul incompetenţei şi populismului şi trebuie să arătăm cu o echipă serioasă că se poate face treabă în Bucureşti. Să oferim - îmi doresc şi ştiu că se poate - o guvernare care să aşeze competenţa, meritocraţia, seriozitatea, priceperea pe primul loc, care să facă din transparenţă şi respect pentru oameni o cutumă şi o regulă, nu un moft", a apreciat ea în cadrul Adunării regionale a organizaţiilor PNL Bucureşti-Ilfov.

De asemenea, a oferit ca exemplu administraţia de la Sibiu şi a precizat că dacă vor prelua conducerea primăriei, liberalii se vor promova proiecte care să aducă investiţii în calitatea serviciilor.

"Normalitatea trebuie să însemne cu mult mai mult decât să luptăm, aşa cum am făcut-o în serile din Piaţa Victoriei. (...) În acest oraş fantastic, cu un potenţial extraordinar, ne-am săturat de traficul infernal şi de poluare, de şcoli blocate la nivelul anilor '90 şi de mizeria de pe străzi. Ne-am săturat de spectacole kitsch, de iepuraşi, de vouchere şi de tot felul de alte forme prin care, practic, ne jignesc inteligenţa. (...) Practic avem şi un termen de comparaţie. Mergeţi la Sibiu să vedeţi ce a făcut actualul şi viitorul preşedinte al României, alături de echipa sa, atunci când era primar. Acest om face lucruri serioase. Şi aceasta este reţeta pentru transformarea unui oraş. Noi, liberalii bucureşteni, vom lupta să arătăm că oamenii pot face lucruri serioase dacă sunt dedicaţi comunităţii, dacă sunt serioşi, dacă nu urmăresc alte interese în afara binelui public", a mai spus ea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.