Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un copil în vârstă de un an a fost grav rănit într-un accident rutier ce a avut loc, miercuri după-amiază, în zona localităţii Ciuta, din primele cercetări poliţiştii apreciind că micuţul s-a desprins din scaunul de maşină, a lovit portiera, care s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism.

Copilul nu era asigurat cu centurile de siguranţă prevăzute de regulamente în cazul unui pasager de vârsta lui.

"Din primele verificări, în timp ce tatăl minorului conducea un autoturism în direcţia Iaz, într-o curbă uşoară la stânga, minorul s-ar fi desprins din scaunul pentru copii în care era transportat, neasigurat în centuri, şi, lovind portiera, aceasta s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism pe partea carosabilă", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

În urma accidentului, minorul a fost grav rănit şi transportat la spital.

Şoferul maşinii, în vârstă de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.