COD GALBEN: 22-01-2022 ora 11 Intre 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Persoanele cu dizabilităţi fizice care au o singură amputaţie nu vor mai fi obligate să se prezinte constant la comisia de specialitate pentru prelungirea certificatului de handicap, după ce un ordin de ministru va fi emis în scurt timp, a declarat, vineri, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

"În mandatul trecut am dat un ordin de ministru, în colaborare cu specialiştii în domeniu, astfel încât persoanele cu dublă amputaţie să nu mai fie nevoite să mai facă acel drum chinuitor şi acea prezentare la comisiile pentru încadrare în grad de handicap. Vreau să continuu ceea ce am lăsat atunci şi nu a fost continuat, şi anume şi persoanele cu o singură amputaţie să nu fie nevoite să vină la comisie, dar să le păstrăm acea parte de tot ceea ce înseamnă recomandări din spatele certificatului, şi anume o monitorizare şi o discuţie în vederea recuperării, pe cât se poate, a acestor persoane. (...) Avem partea a doua de ordin, pe care trebuie să o dăm şi să spunem că şi persoanele cu o singură amputaţie să nu vină nici ele la comisie, şi vă promit că o să poată, în termenul cel mai scurt", a afirmat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Marius Budăi a participat vineri la o dezbatere despre percepţia asupra persoanelor cu dizabilităţi şi a rolului acestora în societate.

Evenimentul este organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai companiilor private, dar şi experţi din cadrul Grupului de Inovaţie şi Expertiză Socială. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.