COD GALBEN: 27-01-2022 ora 22 Intre 22:00 si 00:00 se va semnala burniţă care local depune polei in Județul Maramureş, Județul Maramureş, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Declaraţia ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit căruia România a intrat în valul 5 al pandemiei de COVID-19, lansarea în dezbatere publică a raportului "Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile", lansarea pe piaţa din România a seriei limitate Dacia Duster Extreme, precum şi protestele locuitorilor din oraşul Bolintin Vale reprezintă o parte dintre evenimentele interne din perioada 9-14 ianuarie 2022.


CORONAVIRUS
* 9 ianuarie - Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat la un post de televiziune că România a intrat în valul 5 al pandemiei de COVID-19, adăugând că, în acest moment, este o transmitere sporadică a variantei Omicron şi se estimează că în una-două săptămâni va fi o transmitere comunitară susţinută a acestei variante.
- conform acestuia, două dintre simptomele tipice pentru Omicron sunt "durerea de gât oarecum modificată, mai puţin intensă, mai degrabă ca un soi de mâncărime şi transpiraţii abundente în timpul nopţii". "Sunt sigur şi alte simptome: astenie, dureri musculare, mialgii, febra, câteodată un sindrom digestiv", a adăugat ministrul Rafila. Ministrul a mai spus că eventualul tratament va fi luat în ambulatoriu şi ar trebui ca medicamentele inovative să fie administrate în primele zile de boală.
- din punctul său de vedere, vaccinarea nu va fi obligatorie în România, menţionând că nu este potrivită obligativitatea în ţara noastră şi trebuie lucrat mai mult pe informarea cetăţenilor. El a adăugat că recomandă vaccinarea mai ales categoriilor de risc, cu patologii cronice.
* 12 ianuarie - Medicii de familie pot testa atât persoanele suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 înscrise în lista proprie, cât şi oricare alte persoane, cu condiţia ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puţin 48 de ore între două testări succesive, a precizat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
* 13 ianuarie - Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a informat că, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.146.785 doze de vaccin pentru 8.012.576 de persoane, 7.907.91 primind schema completă şi 2.191.414 imunizându-se cu doza a treia.
* 13 ianuarie - Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că municipiul Bucureşti a ajuns la o rată de vaccinare de 66,5%.
* 13 ianuarie - Începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID, a precizat CNCAV.
* 14 ianuarie - Până la această dată, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.885.771 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 18.165 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Un număr de 9.884 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 30 de decese, dintre care trei anterioare, fiind efectuate, totodată, peste 63.000 de teste. De la începutul pandemiei, 59.180 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

POLITIC
* 11 ianuarie - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, cu ocazia lansării în dezbatere publică a raportului "Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile", elaborat de Grupul de lucru pe tema educaţiei cu privire la schimbări climatice şi mediu, înfiinţat în 2021, la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, că educaţia este unul dintre "pilonii îmbunătăţirii răspunsului" la schimbările climatice. De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a declarat că guvernul este determinat să se implice activ în implementarea proiectelor care să contribuie la un mediu mai curat şi o viaţă mai sănătoasă pentru cetăţeni. La rândul său, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că susţine propunerea ca în structura anului şcolar să existe "Săptămâna verde", în care elevii să înţeleagă "într-o manieră directă", în natură, care sunt efectele schimbărilor climatice şi efectele generale asupra mediului.
* 11 ianuarie - Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat că liberalii au stabilit componenţa comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii.

JUSTIŢIE
* 13 ianuarie - Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de peste 256 milioane lei.

ECONOMIC
* 10 ianuarie - Producătorul auto Dacia a anunţat lansarea pe piaţa din România a seriei limitate Duster Extreme, cea mai echipată versiune a modelului fabricat la Mioveni, cu două versiuni de motorizare, una pe motorină şi alta pe benzină: Blue dCi 115 şi TCe 150.
* 11 ianuarie - Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat prelungirea mandatului de director al Bursei de Valori Bucureşti al lui Adrian Tănase până la sfârşitul anului 2022.
* 11 ianuarie - Consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 kw/oră vor beneficia, de la 1 aprilie, de o nouă schemă de protecţie, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, măsura fiind stabilită în urma unei şedinţe de lucru pe care a avut-o cu mai mulţi miniştri ai Cabinetului său.
* 13 ianuarie - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) înfiinţează Comandamentul pentru Energie, ca urmare a numărului mare de reclamaţii depuse de cetăţeni în contextul facturării consumului de energie electrică şi de gaze naturale către consumatorii persoane fizice.
* 14 ianuarie - Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

SOCIAL
* 12 şi 13 ianuarie - Mai mulţi locuitori din oraşul Bolintin Vale au protestat după ce un bărbat, lovit cu o piatră de un localnic, în urmă cu trei zile, a murit, poliţiştii şi jandarmii constituind zonă specială de siguranţă publică, pentru ca evenimentele să nu escaladeze. IPJ Giurgiu a menţionat că un bărbat din oraşul Bolintin Vale este cercetat de poliţişti, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, fiind bănuit că a agresat un bucureştean, care ulterior a decedat. Şeful IPJ Giurgiu, comisarul-şef Cătălin Constantin Georgescu, a fost schimbat din funcţie "pentru eficientizarea actului managerial", în urma evenimentelor de la Bolintin-Vale.

CULTURĂ
* 13 ianuarie - Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunţat că a fost testat pozitiv la COVID-19, fiind în regim de telemuncă până luni, când expiră carantina legală. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan)

*** Materialul este realizat în baza ştirilor AGERPRES

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.