Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Romfilatelia, singura societate abilitată în emiterea timbrelor şi efectelor poştale româneşti, îi dedică un întreg poştal marelui actor Marcel Iureş, în semn de preţuire pentru întreaga activitate.

În acest demers, Romfilatelia s-a alăturat Festivalului Serile Filmului Românesc, organizat la Iaşi în perioada 3-7 august, care îl are ca invitat special şi a cărei ediţie este dedicată lui Marcel Iureş.

 



În cele cinci zile dedicate artei cinematografice şi teatrale sunt memorate momente importante din cariera strălucită a actorului, apreciat atât în ţară, cât şi la nivel internaţional, cu peste 50 de roluri în film şi peste 30 în teatru.

Gala festivalului a fost deschisă miercuri seara cu proiecţia aniversară a filmului "Hart's War - Războiul lui Tom Hart", în care a jucat şi Marcel Iureş. Printre invitaţi s-au numărat cineaşti români cum ar fi Carmen Tănase, Tora Vasilescu, Stere Gulea, Irina-Margareta Nistor, dar şi directorul Festivalului Serile Filmului Românesc, Andrei Giurgea.

"Vă mulţumim mult, domnule Marcel Iureş, pentru momentele unice şi pline de emoţie prin care ne-aţi purtat cu multă dragoste", au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, cei de la Romfilatelia. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.