Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: Strategia de Dezvoltarea Durabilă a României poate asigura eliminarea inechităţilor sociale dar, în acelaşi timp, poate asigura tranziţia către o economie circulară

În această săptămână a avut loc conferinţa pentru Planul Naţional de Acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Evenimentul, organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

"Cele 17 obiective de Dezvoltare Durabilă crează premisele pentru atingerea progresului în domeniul protecţiei mediului, dar ţin cont şi de dezvoltarea şi competitivitatea industriei româneşti.

De altfel, unul dintre pilonii principali ai dezvoltării durabile este principiul economiei circulare pe care noi, ca instituţie a statului român nu putem decât să o încurajăm. Avem un proiect la minister ce face referire chiar la acest lucru. Vorbim despre o schema de minimis în valoare totală de peste 2 milioane de euro menită să stimuleze antreprenorii să îşi schimbe perspectiva de la economia clasică, la una în care să poată fi refolosite cât mai multe materiale iniţial incluse în lanţul de aprovizionare", a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei şi preşedintele PSD Mediaş.

Prin instrumentele şi politicile publice elaborate, Ministerul Economiei sprijină transformarea economiei într-una durabilă şi competitivă cu accent pe creşterea rezilienţei ramurilor industriale într-un context influenţat de schimbările aduse de probleme actuale globale, regionale şi naţionale.

"Cetăţenii României trebuie să beneficieze de o creştere economică sustenabilă, gândită încă de la început pe termen lung care va face ca obiectivele principale ale Agendei 2030 să fie atinse. Pe termen lung, este necesară promovarea unor politici orientate spre competitivitatea industriei prelucrătoare, amplificarea activităţilor productive astfel încât să genereze crearea de noi locuri de muncă. Totodată, extinderea şi susţinerea lanţurilor valorice din diferite ramuri industriale contribuie la creşterea competitivităţii produselor româneşti pe plan European si internaţional corelat şi durabilitatea şi sustenabilitatea acestora", a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei şi preşedintele PSD Mediaş.

La nivel internaţional, 192 de state, alături de România, susţin Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.