Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Săptămâna prevenirii criminalităţii"

23 mai - 27 mai 2022

Săptămâna 23 mai - 27 mai a.c. este perioada de desfăşurare a evenimentului organizat de Poliţia Română la nivel naţional sub titlul "Săptămâna prevenirii criminalităţii".

"Săptămâna prevenirii criminalităţii" implică organizarea unor activităţi preventive, obiectivele vizate fiind sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.

Evenimentul va avea un caracter unitar, tematica fiind din domeniile de referinţă selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2022.

Astfel, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, ziua de 23 mai este dedicată prevenirii discriminării, activităţile desfăşurate constând în întâlniri ale poliţiştilor cu elevi şi părinţi în colaborare cu Fundaţia de Sprijin Comunitar în cadrul proiectului "Grupuri vulnerabile în acţiune pentru o viaţă mai bună". De asemenea, activităţi cu aceeaşi temă vor fi desfăşurate şi în colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva traficului de fiinţe umane - Centrul Regiona Bacău, cu prilejul întâlnirilor cu elevii Colegiului "Mihai Eminescu" Bacău.

În ziua de 24 mai vor fi desfăşurate activităţi de prevenirea violenţei domestice. Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu poliţişti de proximitate vor desfăşura activităţi de informare şi prevenire la Clubul 60+ al Primăriei Municipiului Bacău şi la Centrul "Dr. Ştefan Ciobanu" al Fundaţiei de Sprijin Comunitar.

În ziua de 25 mai, se vor avea în vedere activităţi de prevenirea victimizării şi a dispariţiilor de minori. Poliţiştii de prevenire şi rutieră vor fi alături de preşcolarii Grădiniţei din cadrul Şcolii Gimnaziale "Emil Brăescu" Măgura, pentru a-i învăţa reguli de comportament, acasă, pe stradă, astfel încât să fie în siguranţă.

În ziua de 26 mai, poliţiştii vor desfăşura activităţi specifice pentru siguranţa on-line. Activităţile vor avea două componente, o componentă adresată elevilor prin implementarea programului "Eroii internetului" şi ce-a de-a doua în colaborare cu Universitatea "V. Alecsandri", Facultatea de Litere. Activităţile vor cuprinde informaţii despre protejarea detelor cu caracter personal, prevenirea cyberbullyingului, dar şi a înşelăciunilor on-line.

În ziua de 27 mai, poliţiştii vor desfăşura activităţi specifice pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi siguranţei rutiere, alături de Serviciul de Probaţiune Bacău, dar şi în trafic pentru prevenirea furturilor de şi din auto şi pentru conştientizarea consecinţelor nerespectării regulilor de circulaţie.

Prin temele abordate în cadrul evenimentului "Săptămâna prevenirii criminalităţii", poliţiştii doresc să concentreze un număr mare de întâlniri cu cetăţenii într-o perioadă de timp bine determinată, astfel încât, în colaborare cu parteneri - autorităţi locale, unităţi de învăţământ sau mass-media, cetăţenii să fie informaţi despre necesitatea adoptării unei conduite de autoprotecţie în vederea reducerii riscului de victimizare.

https://drive.google.com/file/d/1roE_LmU6kZUnWBLkDnLhWkd9SxcD3EaG/view?usp=drive_web

Întocmit,

Subcomisar de poliţie

Păduraru Cătălina

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.