Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

COMUNICAT DE PRESĂ

Principalele misiuni ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost asigurarea unui climat normal de siguranţă publică, prevenirea accidentelor grave, desfăşurarea eficientă a controlului în punctele de trecere a frontierei şi a intervenţiilor în situaţii de urgenţă.

Efectivele MAI au intervenit la 4.469 de evenimente, 2.859 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.610 circumscrise situaţiilor de urgenţă.

La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 881 de posibile infracţiuni, peste 24% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, vineri, s-au dispus măsuri preventive pentru 55 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate de poliţişti au fost identificaţi 18 autori în 20 de dosare penale cu AN, aflate în evidenţă.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 144 de autori de infracţiuni care au săvârşit 165 de fapte penale.

De asemenea, poliţiştii au depistat 16 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Pe parcursul misiunilor desfăşurate, ieri, poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.794 de abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei.

Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 175 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 29 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Totodată, pentru abaterile constatate, au aplicat 583 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 95.200 de lei.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile care au vizat menţinerea siguranţei pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie. În urma abaterilor constatate, poliţiştii rutieri au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 551 permise de conducere şi au retras 341 de certificate de înmatriculare.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.290) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 80 pentru stingerea de incendii, 31 pentru limitarea şi înlăturarea efectelor fenomenelor hidro - meteorologice periculoase.

Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 7 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 22 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 20 de persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.345 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 22.500 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 639 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51.7%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 23.561 de mijloace de transport şi 83.315 de persoane, dintre care 7.236 de cetăţeni ucraineni.

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.