Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Ştefan Luchian - pictorul florilor", sărbătorit în străinătate prin intermediul unui atelier online

Atelierele DICE de la Palatul Culturii din Iaşi vor ajunge la elevii înscrişi la Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească din Belgia, Italia şi Spania, prin intermediul unei activităţi online, via Zoom, coordonată de educatorii muzeali din cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi şi de Oana Topală, profesor de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în Bruxelles, Belgia.

Intitulat "Ştefan Luchian - pictorul florilor", atelierul online se va desfăşura marţi, 1 februarie 2022, marcând astfel împlinirea a 154 de ani de la naşterea marelui artist român. Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi, prin Secţia Relaţii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul Muzeului de Artă Iaşi şi în colaborare cu Institutul Limbii Române (ILR).

În prima parte a atelierului, participanţii vor admira, virtual, lucrări ale pictorului Ştefan Luchian, precum "Crizanteme", "Trandafiri", "Dealul Hanganilor" şi "Fântâna de la Brebu", prezente în expoziţia "Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi". Cea de-a doua parte a atelierului constă într-o sesiune de lucru, în care participanţii sunt invitaţi să realizeze o lucrare proprie, inspirată de una dintre operele marelui artist.

DICE - D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ) este un program de educaţie muzeală derulat de Secţia Relaţii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe din cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi, cu sprijinul muzeelor de la Palatul Culturii din Iaşi. Atelierele tratează teme diverse, inspirate de patrimoniul cultural, comunicând într-o manieră atractivă informaţii despre acesta şi transformând vizita la muzeu într-o experienţă memorabilă.

Manager Interimar,
Drd. Valentina Druţu

Şef Secţie Relaţii Publice,
Dr. Coralia Costaş

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.