Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consultări politico-diplomatice ale secretarului de stat pentru afaceri europene Iulia Matei cu secretarul de stat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Clement Beaune

La 14 septembrie 2021, secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei a avut o rundă de consultări cu secretarul de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului pentru Europa şi al Afacerilor Externe al Republicii Franceze, Clement Beaune.

Întrevederea a prilejuit discuţii substanţiale cu privire la mai multe aspecte de interes, atât în planul relaţiilor bilaterale, cât şi al cooperării dintre România şi Franţa în domeniul afacerilor europene. În acest sens, ambele părţi au reliefat oportunitatea oferită de perspectiva preluării de către Franţa, în ianuarie 2022, a mandatului de Preşedinţie a Consiliului UE, pentru consolidarea cooperării în vederea avansării proiectului european.

În planul relaţiei bilaterale, interlocutorii au evocat dinamismul şi amploarea colaborării în numeroase sectoare de activitate, îndeosebi în cel economic şi cultural, având ca fundament Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări, Declaraţia politică a Preşedinţilor României şi Franţei, semnată în anul 2018, precum şi Foaia de Parcurs aferentă Parteneriatului Strategic, actualizată în octombrie 2020, cei doi demnitari reafirmând determinarea de a continua consolidarea cooperării bilaterale româno-franceze.

În perspectiva viitorului mandat al Franţei de Preşedinţie a Consiliului UE, oficialul român a subliniat deschiderea României şi aşteptările pentru o cooperare foarte strânsă în dosarele europene de actualitate, astfel încât să poată fi obţinute rezultate concrete în beneficiul cetăţenilor. Cele două părţi au evocat cooperarea franco-română strânsă şi extrem de eficientă, care a permis avansarea agendei europene până în prezent şi au exprimat deschiderea pentru continuarea acestor eforturi comune şi menţinerea contactelor bilaterale, până la cel mai înalt nivel, pentru buna funcţionare a Uniunii. Au evocat, de asemenea, contribuţia de succes a Preşedinţiei române a Consiliului în 2019 la consolidarea proiectului european şi stabilirea priorităţilor de acţiune pentru viitor, inclusiv prin momentul de referinţă al Summitului de la Sibiu.

În contextul dezbaterilor sub egida Conferinţei privind viitorul Europei, cei doi oficiali au discutat despre stadiul actual al desfăşurării Conferinţei şi despre aşteptările de la acest exerciţiu amplu şi complex, rezultatele urmând să aibă un impact direct asupra Uniunii Europene a viitorului. Cei doi demnitari au fost de acord că acest exerciţiu trebuie promovat activ şi că tinerii trebuie încurajaţi să devină motorul acestei dezbateri, ei urmând să fie şi principalii beneficiari ai acestui proces.
Ambele părţi au subliniat importanţa esenţială a valorilor care stau la baza Uniunii - statul de drept, democraţia şi drepturile fundamentale. Partea franceză a exprimat aprecierea pentru angajamentul şi eforturile comune ale României şi Franţei de promovare a acestor valori fundamentale ale UE.

Cu privire la procesele de tranziţie ecologică şi digitală, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat că este necesar ca, prin eforturi comune, să fie definită modalitatea cea mai potrivită de asigurare a acestor procese de transformare, astfel încât soluţiile identificate să asigure o partajare echitabilă a eforturilor statelor membre şi un cadru flexibil, care să sprijine atingerea obiectivelor asumate la nivel european. Oficialul român a reliefat necesitatea de a lua în considerare specificul naţional al fiecărui stat membru, pentru a asigura de un proces just, echitabil şi care generează efecte benefice durabile pentru toate statele membre.

În cadrul discuţiilor a fost abordat şi subiectul spaţiului Schengen, o prioritate majoră pe agenda ambelor state. Secretarul de stat român a reafirmat susţinerea de principiu a României pentru procesul de reformă a spaţiului european de liberă circulaţie, subliniind, în acelaşi timp, necesitatea unei decizii favorabile, cât mai curând posibil, cu privire la aderarea României la Schengen.

Exprimând susţinerea pentru o acţiune eficientă şi coerentă a UE nu numai în plan intern, dar şi în plan extern, oficialul român a subliniat necesitatea menţinerii credibilităţii în raport cu partenerii cei mai apropiaţi, în cadrul politicii de extindere, în Balcanii de Vest, dar şi faţă de vecinii din est şi din sud.

De asemenea, secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei şi secretarul de stat francez pentru afaceri europene Clement Beaune au participat la o dezbatere cu tinerii pe tema viitorului Europei, cu accent pe principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană, aşteptările şi aspiraţiile generaţiei tinere de la proiectul european, precum propunerile de priorităţi şi linii de acţiune care să permită Uniunii să îşi consolideze rezilienţa.

Declaraţiile de presă susţinute de cei doi demnitari în urma consultărilor sunt disponibile aici:
https://www.facebook.com/mae.romania/videos/815464489126755

Dezbaterea privind Viitorul Europei poate fi urmărită aici:
https://www.facebook.com/mae.romania/videos/812605066079096

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-media

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.